Simulare de cutremur: desfăşurare impresionantă de forţe

IMG_20150922_102311Panică, victime, desfăşurare de forţe si acordare de prim ajutor … au fost elementele unui scenariu bine pus la punct cu prilejul organizării unui exerciţiu pentru intervenţia în cazul producerii unui cutremur. Toate structurile MAI au acţionat cu personalul şi autospecialele din dotare pentru salvarea elevilor de la Liceul de Arte Ionel Perlea. Acţiunea a avut ca scop informarea cetăţenilor asupra modului de comportare în caz de seism puternic.

Intervenţie în caz de seism

Seismul cu o intensitate de 7, 2 grade pe scara Mercalli a provocat numeroase pagube materiale şi s-a soldat cu un număr însemnat de victime. Structuri din cadrul ISU Ialomiţa, Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Slobozia, IPJ Ialomiţa, IJJ Ialomiţa, Poliţiei Locale, Serviciului Judeţean de Ambulantă Ialomiţa, precum şi altor servicii deconcentrate, au acţionat la faţa locului pentru acordarea primului ajutor şi coordonarea tuturor resurselor pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti. Elevii Liceului de Arte Ionel Perlea din Slobozia au jucat rolul de victime. Aceştia au fost prinşi sub dărâmăturile clădirii în care se aflau şi au fost preluaţi de îndată de pompieri pentru acordarea asistenţei medicale. La etajele superioare ale şcolii, după ce scările interioare s-au prăbuşit, a izbucnit un incendiu. IMG_20150922_102429Pompierii au extins scara autospecialei pentru intervenţia în caz de incendiu şi au ajuns la victime. Acestea au fost transportate pe targă în corturile special amenajate pentru răniţi. În tot acest timp, copiii au privit de pe margine desfăşurarea impresionată de forţe. A fost o experienţă inedită atât pentru privitori, cât mai ales pentru cei care au fost implicaţi în scenariu: „ A fost foarte frumos. Mi-a plăcut când au venit cele două colege din clasă, care au fost surprinse de cutremur şi au fost rănite. Astăzi la noi la şcoală a fost o simulare de cutremur şi am învăţat că trebuie să sunăm la poliţie şi pompieri în cazul acesta”, a declarat una dintre eleve.

Cercetare criminalistică după cutremurIMG_20150922_105323

La faţa locului s-a deplasat şi echipajul Serviciului Criminalistic care a coordonat întrega activitate de cercetare. Cu ajutorul laboratorului mobil, s-a efectuat o expertiză post cutremur: „În urma producerii unui cutremur, poliţia intervine pentru identificarea victimelor dezastrului. Se poate întâmpla să pice reţeaua electrică. Suntem pregătiţi şi cu generatoare electrice care să fie capabile să ne menţină o autonomie de energie electrică pentru câteva zile, suficient pentru a reuşi să facem identificarea victimelor şi activităţile specific poliţieneşti în astfel de evenimente”, a precizat cms. şef Corneliu Popovici, şeful Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Ialomiţa.

Acţiune cu caracter preventiv

Simularea unui cutremur este o acţiune cu caracter preventiv, organizată cu scopul informării cetăţenilor asupra măsurilor ce trebuie întreprinse în cazul unui cutremur. Autorităţile implicate în acest exerciţiu demonstrativ au fost atente şi la deficienţele ce pot apărea pe parcursul intervenţiei, pentru a le corecta la timp. Prefectul judeţului Ialomiţa a semnalat o problemă în viteza de reacţie a altor instituţii, precum Direcţia de Sănătate Publică, reprezentanţii de la Distrigaz sau Enel: „Este un lucru pe care trebuie să îl reglăm în perioada următoare şi vom lua şi măsurile corespunzătoare (…). Este un exerciţiu de pregătire foarte bun”, a declarat prefectul judeţelui Ialomiţa.
Primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica a punctat importanţa informării cetăţenilor cu privire la modul de comportare în caz de cutremur: „Aţi văzut că la noi dacă sună alarma, ies din case să vadă ce se întâmplă, măsurile sunt invers. Toată lumea trebuie să ştie normele minime (…). Cel mai important lucru este de a-i învăţa pe copii să acţioneze, pentru că dacă le formăm deprinderi de mici, deja ei le prind foarte repede, sunt foarte receptivi la aceste lucruri şi dacă i-am învăţat, îi avem pregătiţi şi când sunt mari”.

Cum ne protejăm în caz de cutremur?

Comportarea adecvată în timpul şi după producerea unui cutremur îi ajută pe cetăţeni să se salveze pe ei înşişi, dar şi pe cei din jurul lor: „În primul rând, cetăţenii nu trebuie să îşi piardă cumpătul, deci să nu se panicheze. Pe timpul seismului este recomandată evitarea cu desăvârşire a evacuării clădirii, întrucât se expun unei serii întregi de pericole, de la posibilitatea prăbuşirii scărilor până la posibilitatea accidentării în urma desprinderii unor elemente de finisaj de pe faţadele clădirilor. Imediat după producerea seismului, important este ca cetăţenii, tot cu calm, să iasă din clădire fără să alerge, fără să producă panică. În situaţia în care constată existenţa unor persoane care au nevoie de ajutor să anunţe dispeceratul integrat pentru situaţii de urgenţă prin 112, iar în cazul nefuncţionării acestuia prin intermediul echipelor de poliţie, poliţie locală sau prin deplasarea la unităţile de pompieri”, a declarat col. Adrian Popa, insp. şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” Ialomiţa.
Exerciţiul a cuprins şi un model restrâns al unei tabere de sinistraţi. Acţiunea în care au fost angrenate forţe ale tuturor structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, a avut un mare impact asupra societăţii civile.

IMG_20150922_102729IMG_20150922_102317

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.