Depistat la scurt timp după ce a înșelat prin metoda ”Accidentul rutier”

inselaciune-telefon-glasul-hd.ro_-640x400Un tânăr din județul Galați a fost depistat de polițiștii ialomițeni cu diverse sume de bani, provenite din comiterea unei infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul rutier”. Acesta a fost identificat la scurt timp de la comiterea faptei de către polițiștii Secției Rurale Platonești cu prilejul unui control în trafic. Asupra sa s-au găsit sumele de 8.000 de euro şi 90.200 de lei. Pentru că infracțiunea a fost comisă în județul Constanța, atât tânărul în vârstă de 17 ani, cât și conducătorul autoturismului în care se afla au fost predați Poliţiei Municipiului Constanţa pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce se impun. Reamintim că metoda accidentul rutier este înșelăciunea prin telefon, uzitată de escrocii care apelează diverse persoane cărora le solicită sume de bani sub pretextul că rudele lor au fost implicate în accidente de circulație soldate cu victime.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.