VIDEO: Ziua Armatei Române, sărbătorită la Fetești


La 25 octombrie 1944, armata română reuşea să recucerească teritoriul naţional pierdut în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940. Această zi avea să devină, printr-un decret din 1959, Ziua Armatei României. De Ziua Armatei României, la Fetești a fost organizată o ceremonie militară şi religioasă la Monumentul Eroilor în semn de respect pentru ostașii români, pentru nobila și neobosita lor activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației datorie. Festivitatea a început cu intonarea Imnul de Stat. Imediat după acest moment a avut loc slujba religioasa oficiata de un sobor de preoţi, iar mai apoi, edilul Municipiului Fetești a susţinut o scurtă alocuţiune cu privire la însemnătatea acestei zile atât de importante.
Acțiunea a continuat cu ceremonia depunerii de coroane de flori.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea găzii de onoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.