VIDEO: Tehnologii de succes la „Ziua Grâului Bărăgan”, eveniment în premieră în Ialomița


Culturile de grâu promit un an rodnic, după ce fermierii au înregistrat pierderi colosale în anul 2020. Aproximativ 200 de fermieri au luat parte la prima ediție a evenimentului Ziua Grâului Bărăgan, organizat de Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița (ACCPT) și Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) în cadrul exploatației deținute de Telehuz Agriserv SRL. Fermierii au putut vedea în câmp cele mai bune soiuri de grâu. Programul a constat în vizitarea loturilor demonstrative ce conțin cele mai productive 42 de varietăți de cereale păioase de toamnă din portofoliul a 9 companii multinaționale și românești producătoare de sămânță. După ce anul trecut, fermierii au atins cu greu 500 de kg la hectar, anul acesta, producțiile se anunță foarte bune. Agricultorii au șanse să recolteze la cultura de grâu în jur de 7 tone la hectar. Și prețul de vânzare al producției este mulțumitor.
Detalii despre tehnologia de bază care s-a aplicat la cultura de grâu în loturile demonstrative deținute de Costin Telehuz, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița, au fost prezentate de companii de renume. Soiurile au o calitate foarte bună de panificație, rezistență la temperaturile ridicate și bolile aparatului foliar. Fermierii au putut să afle ultimele noutăţi direct de la companiile din domeniu: producători de semințe, furnizori de soluții pentru protecția plantelor, dar şi furnizori de utilaje agricole.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența unui invitat special, Helmuth Duckadam, fostul portar român supranumit „Eroul de la Sevilla”. La nivelul județului Ialomița, suprafață totală cultivată cu grâu este de aproximativ 100 000 de hectare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.