VIDEO: Situl arheologic de la Giurgeni, reabilitat cu peste 2 milioane de euro


Punerea în valoare a sitului arheologic național ”Orașul de Floci” … este scopul proiectului cu finanțare europeană, semnat de Consiliul Județean Ialomița. Orașul dispărut de la Giurgeni a fost cel mai important centru comercial din estul Munteniei, prima reședință a județului Ialomița și nu în ultimul rând-locul de naștere al celui care a făcut posibilă realizarea primei uniri a Țărilor Române, domnitorul Mihai Viteazul. Descoperirile numeroase făcute de specialiștii Muzeului Județean de Istorie amintesc de principalele activități desfășurate de comunitatea umană din acele vremuri. Proiectul de reabilitare și punere în valoare a monumentului istoric presupune restaurarea ruinelor edificiului cu contraforturi, restaurarea Bisericii nr. 2, dotarea muzeului, construirea de pavilioane.
Autoritățile din comuna Giurgeni au mulțumit celor care s-au implicat în realizarea proiectului de reabilitare a sitului arheologic și au subliniat totodată importanța acestuia.
Perioada de implementare a proiectului este de 49 de luni de la data semnării contractului de finanțare. Valoarea acestuia este de 2  563 504, 95 euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.