VIDEO: Ședința ordinară a Consiliului Local Slobozia – decembrie 2020


Consilierii Municipiului Slobozia au luat parte la ultima ședință ordinară a municipalității din acest an. Pe ordinea de zi a ședinței s-au regăsit 28 de proiecte de hotărâre. Unele din aceste proiecte au vizat instituirea unei scheme de ajutor de minimis în vederea scutirii de la plata obligațiilor bugetare (redevențe) aferente întreprinderilor care își desfășoară activitatea în cadrul Parcului Industrial al Municipiului Slobozia, majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2020, pentru mai multe imobile din municipiul Slobozia, ca urmare a constatării stării de teren neîngrijit. Ordinea de zi a ședinței a fost suplimentată cu alte 8 proiecte de hotărâre. În cadrul ședinței, supleantul validat din partea PRO România pentru funcția de consilier local a depus jurământul, iar primarul Municipiului Slobozia a acordat placheta de cetățean de onoare domnului Gheorghe Alexandru (post-mortem) ridicată de fiica regretatului fermier.
La punctul ”Diverse”, consilierii locali au discutat situația străzii Filaturii aflată într-o stare accentuată de degradare.
Consilierii Municipiului Slobozia se vor reuni într-o nouă ședință ordinară în luna ianuarie a anului 2021.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.