VIDEO: S-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Țăndărei


Lucrările pentru extinderea și modernizarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Țăndărei au intrat în linie dreaptă. Autoritățile locale au predat amplasamentul în vederea demarării lucrărilor la un proiect ambițios care se ridică la suma de 110 miliarde de lei vechi. În urma finalizării construcției, cetățenii din Țăndărei și zonele învecinate vor avea acces la servicii medicale de calitate. Proiectul prevede înființarea mai multor cabinete de specialitate, astfel încât pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă pentru investigații până la Slobozia sau Fetești. De asemenea, cabinetele vor fi dotate cu aparatură medicală de ultimă generație.
Proiectul privind extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Țăndărei este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar termenul de finalizare este de 13 luni de la data începerii lucrărilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.