VIDEO: S-a inaugurat noul Ambulatoriu din cadrul Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești


Sănătatea, o prioritate pentru autoritățile din Fetești! Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului Municipal Anghel Saligny Fetești a fost extins și dotat cu aparatură modernă de specialitate printr-un proiect cu finanțare europeană. Inaugurarea obiectivului investițional care va deservi atât comunitatea din Fetești, cât și din localitățile învecinate, a avut loc în prezența cadrelor medicale, a autorităților județene, parlamentarilor ialomițeni și a consilierilor locali care au susținut realizarea acestei investiții. Proiectul a inclus extinderea clădirii ambulatoriului prin construcția unui nou corp de clădire, dotarea a 19 cabinete medicale de specialitate, a laboratorului de radiologie și imagistică medicală, achiziționarea unui computer tomograf, dotarea laboratorului de analize medicale. Totul pentru a asigura medicilor condiții adecvate de lucru, iar pacienților servicii medicale moderne. Acțiunea a debutat cu sfințirea noii clădiri de către un sobor de preoți.
Creșterea calității actului medical se înscrie în viziune de ansamblu a conducerii Consiliului Județean Ialomița.
Pentru medicii care lucrează la Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetești, ambulatoriul modern este un vis devenit realitate.
Investiția privind realizarea noului ambulatoriu din cadrul Spitalului Municipal Anghel Saligny Fetești se ridică la suma de aproximativ 2 300 000 de euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.