VIDEO: PRO România Ialomița susține testarea în masă a populației


Marian Neacșu, candidat PRO România Ialomița la Camera Deputaților a avut inițiativa de a achiziționa 100 de teste rapide COVID-19 pentru a testa gratuit cetățenii din Slobozia. Acțiunea de testare s-a realizat cu sprijinul Asociației dr. Adina Alberts. Testele rapide COVID-19 Antigen au o precizie de 98% , iar din 98 de cetățeni testați, 5 au fost confirmați pozitiv. PRO România a depus un proiect legislativ la Camera Deputaților pentru instituirea Programului Național de testare gratuită. În opinia lui Marian Neacșu, carantina nu este o soluție, ci o măsură inutilă fără un program de testare în masă.
Victor Moraru, candidat al PRO România la Senatul României a încercat să inițieze un program de testare la nivelul județului Ialomița în lunile aprilie-mai, dar a întâmpinat rezistență din partea instituțiilor abilitate să gestioneze pandemia. Uniunea Europeană pune la dispoziția statelor membre resurse financiare prin care pot fi achiziționate teste rapide. La o populație de 280 000 de cetățeni ar fi nevoie de suma de 22 de milioane de lei.
Organizatorii acțiunii de testare de la Slobozia au susținut că testarea în masă este cea mai indicată măsură pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.