VIDEO: Primăria Mun. Slobozia derulează proiecte cu finanțare europeană în valoare de 30 de milioane de euro


Primăria Municipiului Slobozia a atras fonduri europene semnificative în cadrul Programului Operațional Regional. Au fost depuse 10 cereri de finanțare depuse, iar două dintre contracte au fost deja semnate. De curând, primarul Municipiului Slobozia a semnat contractul în valoare de 28 de milioane de lei care vizează reabilitarea căilor de rulare ale transportului public local. Mai exact se va proceda la resistematizarea infrastructurii, se vor realiza piste pentru biciclete, se vor introduce benzi delimitate pentru transportul local, se vor reabilita trotuare și spațiile verzi adiacente acestora.
Un proiect de anvergură este cel privind modernizarea transportului public prin achiziționarea a 13 autobuze electrice, reabilitarea stațiilor de autobuz și implementarea sistemului e-ticketing. Scopul este reducerea poluării și încurajarea cetățenilor de a utiliza transportul public în comun.
Celelalte proiecte cu finanțare europeană se referă la terminalul intermodal de transport public – Piața Gării, modernizarea Orășelului Copiilor, construirea unei grădinițe cu program prelungit în cartierul Bora, o investiție în valoare de 2,5 milioane de lei.
Primarul Municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu a prezentat bugetul municipalității pe anul 2020. Secțiunea de dezvoltare are alocată suma de 27 de milioane 775 de mii de lei, cel mai bun buget de investiții din ultimii 10 ani.
Prin implementarea proiectelor cu finanțare europeană în valoare de 30 de milioane de euro, Slobozia va deveni un oraș modern, atractiv, în continuă dezvoltare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.