VIDEO: Operație în premieră la Spitalul Județean de Urgență Slobozia


Premieră înregistrată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde a fost efectuată prima operație de injectare a corzilor vocale pentru tratarea disfoniei spasmodice. Intervenția chirurgicală a fost realizată de medicul ORL-ist Tudor Ionescu. Medicul este cel mai probabil singurul la nivel național care efectuează această procedură. Disfonia spasmodică este o tulburare neurologică ce cauzează contracția involuntară a corzilor vocale cauzând întreruperi de vorbire si care afectează calitatea vocii. Pacientul a venit tocmai de la Satu Mare pentru a se trata la Slobozia. Anterior, a urmat tratamentul cu injectare botulinică la Paris, numai o singură procedură costând 1250 de euro. Astfel, Spitalul Județean de Urgență Slobozia devine o opțiune sustenabilă la nivel județean sau regional pentru astfel de proceduri.
Spitalul Județean are ca prioritate transformarea secției ORL în centru de excelență în tratarea bolilor de voce, dar și dezvoltarea serviciilor medicale la nivel de județ.
O astfel de intervenție chirurgicală este decontată prin Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă că pacienții cu astfel de afecțiuni vor beneficia gratuit de această procedură la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.