VIDEO: Luminița Barcari candidează la președinția PNL Ialomița. Susținere puternică din partea organizațiilor locale


Deputatul Luminița Barcari a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că s-a înscris în cursa internă pentru ocuparea funcției de președinte al Partidului Național Liberal Ialomița. Luminița Barcari se bucură de susținerea puternică a unor lideri de organizații și a unor primari liberali de marcă din zonele de est și vest ale județului și nu numai. Luminița Barcari a menționat că președinții de organizații locale au încurajat-o să candideze, iar ceea ce o recomandă pentru această funcție sunt experiența politică, profesională și managerială, atuuri suficiente pentru a întări organizația județeană și pentru maximizarea rezultatelor la următoarele alegeri. Este nevoie de o mai bună comunicare în cadrul partidului, de întărirea comisiilor, iar decizia politică trebuie să se adopte în urma consultării tuturor membrilor Biroului Politic Județean.
Luminița Barcari a prezentat și activitatea din cadrul primei sesiuni parlamentare în care fost inițiatoarea a două proiecte legislative și co-inițiatoarea a încă 32 de proiecte legislative.
În cursa pentru șefia PNL Ialomița va candida și primarul Municipiului Slobozia, Dragoș Soare. Luminița Barcari consideră însă că această competiție este motivantă, iar lipsa de comunicare existentă la acest moment poate duce la pierderea oamenilor din organizație.
Conferința Județeană a PNL Ialomița va avea loc pe data de 16 iulie, când se vor alege președintele organizației județene și membrii Biroului Politic Județean PNL Ialomița.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.