În Ialomiţa, tradiţia vinului se mai respectă doar la Feteşti!

IMG_20150923_115215Viticultura este o latură a agriculturii abandonată în Ialomiţa. Investiţiile mari în plantarea viţei de vie şi producţiile satisfăcatoare care se obţin abia în anul trei de la plantare par să îi frâneze pe agricultorii ialomiţeni. Aceştia preferă să lucreze doar parcele restrânse pentru uzul propriu. Singura suprafaţă cultivată cu viţă de vie care se mai găseşte în judeţ este la Feteşti. Societatea Agrofam Holding, patronată de dr. ing. Ştefan Poienaru, lucrează 43, 18 hectare de viţă de vie, din care peste 20 de hectare au fost incluse într-un proiect de reconversie. Aceasta înseamnă că soiurile existente în cultură au fost înlocuite cu altele superioare, iar exploataţia viticolă a fost modernizată cu bani europeni.

Reguli de bază în cultivarea viţei de vie

Viţa de vie este o plantă sensibilă la boli şi dăunători şi ca atare mulţi agricultori evită plantarea ei. Pe podgoriile de la Feteşti se aplică o tehnologie adecvată, iar plantarea a respectat toate regulile. Dovada în acest sens o reprezintă producţiile foarte bune obţinute an de an: “Viţa de vie este o plantă foarte pretenţioasă, atât de la plantare până la recoltare. Nerespectând tratamentele ce trebuie efectuate pe perioada de vegetaţie, producţia se poate diminua de la cincizeci pâna la sută la sută. Datorită faptului că este o plantă sensibilă, toată lumea se fereşte să pună această specie”, a declarat Victoriţa Vlădilă, inginer în cadrul Societăţii Agrofam Holding Feteşti.

Producţie bună la viţa de vie

IMG_20150923_115650Pe plantaţiile de viţă de vie de la Feteşti lucrează numai specialişti. Podgoriile pozitionate liniar, aproape perfect, sunt pline ochi de muncitori la mijloc de septembrie. Se culeg viile. Deşi în 2015, recolta a fost afectată de secetă, butaşii de viţă de vie aflaţi în anul trei de la plantare au dat între 3000 şi 3200 de kilograme de struguri pe hectar. Materialul săditor a fost adus tocmai din Franţa. Valoarea unui butaş sare de un euro, iar investiţia iniţială este destul de mare, dacă luăm în considerare că la o suprafaţă de un hectar intră de la 4000 la 5000 de butuci pentru viţa de vie pentru vin. În cultură sunt plantate soiuri productive albe, Muscat Ottonel şi Fetească Albă, precum şi soiuri roşii, Merlot şi Cabernet Sauvignon. Agrofam Holding este singura societate care cultivă viţă de vie în judeţ, dar care şi prelucrează strugurii recoltaţi.

Centru viticol la standarde europene

IMG_20150923_122234
La cramă descoperim întregul proces de la fabricarea vinului până la îmbutelierea lui în sticle pentru a fi apoi comercializat. Capacităţile de vinificare, depozitare şi condiţionare a vinului sunt dintre cele mai moderne, pentru că înainte de toate calitatea vinului este cea care contează. De tehnologia vinului se ocupă inginerul Mihai Marin. Tmp de 35 de ani a lucrat la Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Prelucrarea strugurilor implică un proces tehnologic deosebit: „IMG_20150923_120206Strugurii din plantaţia viticolă sunt recoltaţi şi în două-trei ore ajung pentru vinificare. În prealabil luăm câteva măsuri încă din plantaţia viticolă ca să nu se oxideze. Se vor procesa strugurii cu dezbrobonitorul şi apoi ajung în presă. Când vrem să obţinem vinuri cu aromă, cum este Muscat-ul Ottonel sau vinuri roşii extra-active, trecem prin acele vinificatoare speciale, cele mai moderne care există acum în ţara noastră. Începând din acest an, avem şi la Agrofam Feteşti aceste vinificatoare din dorinţa de a pune la dispoziţia consumatorilor de vinuri din Feteşti, din judeţul Ialomiţa şi din toată ţara cele mai bune vinuri. Acestea sunt de calitate superioară, corpolente, cu grad alcoolic între 11 şi 12 la sută ”, a declarat inginerul Mihai Marin.
Următorul pas este procesul de extragere a culorii care se realizează în mod dirijat la o temperatură între 20 şi 24 de grade Celsius. Extragerea culorii se face printr-o recirculare a mustului în interiorul unor cisterne. Acolo există o pompă care trage mustul printr-o sită. În timpul procesului de fermentare, care durează între 5 şi 7 zile, din patru în patru ore, se recoltează probe şi se analizează concentraţia de zahăr, cât şi temperatura dirijată din cisternă. Pe parcurs ce scade consumul de zahăr şi creşte alcoolul, se opreşte şi procesul de fermentare: „Îi asigurăm pe consumatorii noştri că acest proces se desfăşoară în cele mai moderne condiţii”, a mai adăugat specialistul în enologie.

Vinurile Agrofam, la mare căutare

IMG_20150923_114745În timp, consumatorii şi-au format o predilecţie pentru vinurile fine, de calitate. Vinurile produse de Agrofam Holding, se pot achiziona prin magazinele de desfacere din Feteşti sau direct de la sursă, la un preţ de 6-7 lei litrul: „S-au prezentat oameni chiar şi din judeţul Constanţa care au luat struguri de la noi, deoarece avem soiuri foarte bune, productive. Deocamdată, cererea este promiţătoare. Îi sfătuiesc pe consumatori să facă diferenţa între ceea ce au cumpărat anii trecuţi de la Focşani, Ostrov cu ceea ce avem noi”, a punctat ing. Victoriţa Vlădilă.
Centrul Viticol de la Feteşti produce vinuri parfumate şi medalitate. Vinul de Fetească Albă, recolta 2008 a obţinut medalia de argint la Concursul de Vinuri Bachus 2012 Vrancea. Societatea Agrofam Holding are şi o marcă proprie, înregistrată la OSIM, sugestiv intitulată: „Viaţă lungă”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.