Ministrul Agriculturii, la Ziua Porumbului

ziua porumb 1Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a luat parte la Ziua Porumbului, un eveniment cu tradiţie desfăşurat în satul Orezu, comuna Ciochina. Manifestarea a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi este organizată de preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, inginerul agronom Nicolae Sitaru.

Fermierii afectaţi de secetă primesc sprijin

Fermierii invitaţi la Ziua Porumbului au profitat de prezenţa lui Daniel Constantin pentru a afla amănunte despre cea mai presantă problemă legată de compromiterea culturii de porumb din cauza secetei. Toţi cei care au suferit pierderi vor primi ajutoare de minimis. Deşi sprijinul financiar va fi acordat de la bugetul de stat, România trebuie să ceară aprobarea Comisiei Europene: “Urmează să facem o notificare Comisiei Europene, am discutat şi cu reprezentanţii direcţiilor tehnice din Direcţia Generală de Agricultură. Avem un raport de principiu, trebuie să avem şi un raport scris după ce vom transmite toate datele oficiale. Imediat ce vom avea o imagine de ansamblu la nivel naţional cu privire la pagubele pe care le-au avut fermierii, vom transmite aceste informaţii. Eu sper să avem şi acordul scris ca începând cu sfârşitul acestui an, în luna noiembrie-decembrie să putem să plătim acele despăgubiri”, a declarat ministrul Agriculturii.

Fermierii fără asigurări primesc jumătate din despăgubiri

Cei care vor primi ajutor de minimis pentru pagubele suferite din cauza secetei sunt persoanele fizice şi persoanele juridice. Suma ce va fi plătită fermierilor conform bugetului estimat de Ministerul Agriculturii ar fi de 400 de lei pe hectar: “Regulamentul european spune să calculăm pierderea de venit. În anul 2016 venim şi reglăm, vedem dacă a fost o despăgubire mai mică sau o despăgubire mai mare şi atunci mai acordăm ceva şi în 2016. Cei care nu au asigurare, fie că vorbim despre persoane fizice, că vorbim despre persoane juridice nu primesc decât jumătate din această despăgubire. Aşa spune regulamentul european şi cred că este bine, pentru că în felul acesta vom avea în anul 2016 din ce în ce mai mulţi asiguraţi. Astăzi sunt asigurări care merg până la compensarea pierderilor de producţie. Ca atare, dacă ar fi fost asiguraţi nu ar fi trebuit să intervenim noi”, a mai declarat Daniel Constantin.

Investiţii în irigaţii

Pentru investiţiile în infrastructura de irigaţii sunt disponibili la acest moment 430 de milioane de euro, bani europeni. Începând din anul 2016, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va demara un program naţional de investiţii în sistemele de irigaţii, proiectat pe o durată de şapte ani. Acest program are o alocare financiară de 145 de milioane de euro anual.

Performanţele productive ale hibrizilor de porumbIMG_20150910_102135

Cu prilejul organizării celei de-a şasea ediţii a Zilei Porumbului la Orezu, fermierilor li s-au prezentat hibrizii de porumb din punct de vedere al comportamentului lor în cultură şi a rezistenţei la condiţiile climatice. Participanţii la acest eveniment de anvergură au vizitat loturile experimentale de pe exploataţia lui Nicolae Sitaru, unde s-a discutat şi despre cantităţile obţinute la hectar. Cu respectarea tuturor tehnologiilor, productivitatea creşte, iar recoltele sunt de cea mai bună calitate. De pildă, anul acesta de pe aproximativ 700 de hectare recoltate, producţia obţinută de Nicolae Sitaru este de 8, 4 tone la hectar în sistem neirigat. IMG_20150910_105818
Pentru un randament maxim la hectar, fermierii au folosit sămânţă certificată. Secretarul general al Alianţei Industriei Seminţelor din România, Antonia Ivaşcu, a afirmat că diferenţa dintre sămânţa certificată şi cea necertificată ca nivel de producţie a fost în această campanie agricolă de o tonă şi jumătate la hectar.
Preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, inginerul agronom Nicolae Sitaru a adus în discuţie necesitatea tratamentului cu produse pe bază de nicotinoide în cultura porumbului. Fără acest tratament, atacul de răţişoara porumbului, un dăunător al solului ar fi fost dezastruos. România a primit o derogare temporară de la Comisia Europeană pentru folosirea niocotinoidelor la tratarea seminţelor.

Ziua Porumbului, un succes

Participarea numeroasă a fermierilor din Ialomiţa şi judeţele limitrofe, a specialiştilor din domeniu, a societăţilor distribuitoare de inputuri pentru agricultură, precum şi a Ministrului Agriculturii demonstrează că evenimentul de la Ciochina capătă însemnătate de la un an la altul. “Mă bucur că am avut o zi a porumbului în condiţii bune, e un eveniment destul de greu de realizat, e un eveniment mare. Probabil că mici scăpări ar mai fi, dar încercăm an de an să fie mai bine”, a conchis Nicolae Sitaru la închiderea celei de-a şasea ediţii a Zilei Porumbului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.