HOTĂRÂREA NR. 3 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Slobozia

Având în vedere :
– Prevederile art.2, lit.d) şi art. 24, lit a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr.15/2005, cu modificările şi completările ulterioare ;
– Prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului- cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă ;
– O.M.S. NR.313/26.02.2020 pentru instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infectarea cu Covid-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei ;
– Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc ;
– Dispoziţia D.S.U. nr. 523/25.02.2020 referitoare la măsurile necesare pentru gestionarea infecţiilor cu Coronavirus pe teritoriul României ;
– Hotărârea nr. 1/26.02.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa;
– Hotărârea nr. 1/05.03.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa ;
– Hotărârea nr. 1/09.03.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa ;
– Hotărârea nr. 6/09.03.2020 a Comitetului Naţional Pentru Situaţii Speciale de Urgenţă ;
– Hotărârea nr.9/14.03.2020 a Comitetului Naţional Pentru Situaţii Speciale de Urgenţă ;

Hotărăşte:

Art. 1. Pe teritoriul administrativ al municipiului Slobozia se restricţionează activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spaţii închise, inclusiv cele realizate în Săli de tratament, Săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc şi cazinouri .
Art. 2. În perioada 16-31. 03.2020, se sistează activitatea de relaţii cu publicul la toate direcţiile, serviciile şi compartimentelor din aparatul de specialitate al primarului municipiului Slobozia, precum şi la instituţiile subordonate Consiliului Local Slobozia, excepţie făcând următoarele situaţii, considerate urgenţă/necesitate :
La Direcţia de Evidentă a Persoanelor Slobozia , Serviciul de stare civilă şi administrativ :
– înregistrarea naşterilor şi declaraţii de căsătorie( la oficierea casatioriei se admitew prezenta doar a mirilor şi a martorilor) se face în intervalul orar 08.00-11.00 ;
– înregistrarea deceselor se face în intervalul orar 08.00- 13.00 ;
– eliberarea certificatelor( naşteri şi decese) se face în intervalul orar 14.00-15.00.
Se sistează activitatea de încasare a taxelor şi impozitelor locale la ghişee, acestea urmând a fi plătite on- line.
Pentru activitatea de registratura ,documentele vor fi transmise în format electronic, prin aplicaţia Whatsapp, la numerele de telefon :0787 544 031( Compartimentul Relaţii cu Publicul) şi 0787 547 996 ( Direcţia Impozite şi Taxe Locale).Persoanele interesate pot transmite atât documente, cât şi pot obţine diverse informaţii.
Eliberarea documentelor se face către solicitant prin scanarea documentului semnat.
Art.3. Se constituie un grup de lucru, sub conducerea domnului viceprimar Gradea Rudolf, şi din care fac parte următorii :
– D- na Neagu Mihaela- Serviciul de Gospodărie Locală
– D-na Manea Doina- S.C. Polaris S.A .
– D-nul Nedelcu Valentin – Poliţia Locală
– D-nul Dumitru Valentin – D.A.D.P. Slobozia
care va monitoriza activitatea de spălare şi dezinfecţie a străzilor din municipiul Slobozia. Aceste activităţi se vor desfăşura pe timp de noapte de către S.C Polaris S.A şi D.A.D.P Slobozia, cu sprijinul Poliţiei Locale Slobozia.
Art. 4. Se constituie un grup de lucru , sub conducerea domnului Trifan Adrian, Director Economic, şi din care fac parte următorii :
– D-na Stoica Rodica- Direcţia Tehnică, Serviciul Achiziţii
– D-nul Marinescu Ionel- Şef S.V.S.U.
– Directorii direcţiilor şi Serviciilor subordonate Consiliului Local Slobozia
care se va ocupa de achiziţionarea materialelor sanitare( substanţe dezinfectante, măşti combinezoane de unică folosinţă, mănuşi, botoşi, ochelari de protecţie, viziere, etc) pentru personalul angajat.
Art. 5. Transportul public în municipiul Slobozia se efectuează după programul normal. În mijloacele de transport în comun şi în staţii vor fi afişate, la loc vizibil, recomandări privind măsurile de prevenire a infectării cu coronavirusul Covid- 19. Se va face dezinfectarea totală a mijloacelor de transport în comun de două ori pe săptămână, precum şi dezinfecţia parţială după fiecare cursă.
Totodată se instituie obligativitatea că societăţile economice şi persoanele care îşi desfăşoară independent activitatea de taximetrie pe bază de autorizaţie să ia măsuri de dezinfectare a autoturismelor.
Art. 6. Pentru asociaţiile de proprietari din municipiul Slobozia se instituie obligativitatea de a executa dezinfecţia spaţiilor comune din blocurile de locuinţe.
Art. 7. Se aprobă suspendarea activităţii bazinului de înot din subordinea Clubului Sportiv Municipal Slobozia între 16-31.03.2020, cu posibilitate de prelungire. Pe perioada de suspendare vor fi activităţi de dezinfectare şi întreţinere a bazinului.
Art. 8. Se sistează activitatea Centrului pentru Persoane Vârstnice din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Slobozia până la 31.03 23020, cu posibilitate de prelungire. Centrele de zi pentru copii sunt închise până la reluarea cursurilor.
Cantină socială va asigura beneficiarilor hrana rece o dată pe săptămână, cu respectarea măsurilor de igienă.
Art. 9. Activităţile din pieţe, Obor şi Bazarul Municipal se vor desfăşura , cu respectarea măsurilor privind numărul maxim de persoane admis precum şi cu respectarea măsurilor de igienă.
Art. 10. Direcţia de Asistenţă Socială Slobozia va încheia un protocol cu Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa privind detaşarea asistenţilor medicali de la instituţiile de învăţământ din municipiu, care vor executa activităţile la centrele de carantină din judeţul Ialomiţa. Prin grija D.S.P. Ialomiţa asistenţii medicali vor fi dotaţi cu toate materialele sanitare necesare desfăşurării activităţii în bune condiţiuni.
Primăria Municipiului Slobozia va încheia un contract cu D.S.P. Ialomiţa privind decontarea cheltuielilor cu materialele sanitare necesare prevenirii şi intervenţiei în caz de infectare cu coronavirus Covid -19.
Art. 11. A fost creat un grup pentru cetăţenii cu spirit civic din municipiul Slobozia, care vor să se implica voluntar în măsurile de prevenire şi combatere a efectelor noului coronavirus, grup care va fi coordonat de domnul Nitu Răzvan şi va lucra în colaborare cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Slobozia, care se va ocupa şi cu asigurarea acestora cu mijloace specifice de protecţie.

Prezenţa hotărâre va fi adusă la cunoştinţă la cunoştinţă celor în drept prin grija domnului Marinescu Ionel , şef S.V.S.U., secretar C.L.S.U. Slobozia.

Preşedinte C.L.S.U.
Primar
Mocioniu Adrian – Nicolae

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.