Concurs de filme de scurt metraj cu tematica „anticorupție”


Direcţia Generală Anticorupţie, în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia şi Fundaţia Hanns Seidel România, derulează în perioada octombrie – decembrie 2020 proiectul „#Integritate 2020”, în cadrul căruia este organizat, ca activitate principală, un concurs cu tematică anticorupţie.
Proiectul îşi propune să stimuleze implicarea cetăţenilor, în special a tinerilor, în formularea unor mesaje educative, realizate cu ajutorul telefonului mobil sau al camerei de filmat, în cadrul unui concurs de film de scurt metraj cu tematică anticorupţie.
Astfel, participanții la concurs sunt încurajați să ia atitudine împotriva corupției și să contribuie, prin viziunea lor creativă, la dezvoltarea unui comportament activ și responsabil.
Concursul se adresează tuturor cetăţenilor români care au împlinit vârsta de 16 ani până la data înscrierii şi se desfăşoară pe două secţiuni, amatori şi profesionişti.
Regulamentul de participare şi modalitatea de înscriere pot fi consultate pe website https://rofaracoruptie.ro, iar spotul oficial al concursului poate fi vizionat accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=ZaKwZLTVqc8.
Filmele declarate câştigătoare vor fi premiate la data de 9 Decembrie – Ziua Internaţională Anticorupţie, la Bucureşti, în cadrul Galei Integrităţii, eveniment organizat anual pentru marcarea acestui moment.
Premiul cel mare este 500 euro şi o invitaţie la TIFF 2021.
Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată în judeţul Ialomița de Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomița cu sediul în Slobozia, str. Alexandru Odobescu nr. 7-9, telefon/fax 0243/220556, e-mail ialomita.dga@mai.gov.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.