Ajutoare sociale acordate de AJPIS Ialomița în anul 2018

Agenţia Județeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ialomița, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Agenţiei Naționale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială este organizată şi funcţionează ca serviciu public deconcentrat. Agenţia Județeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ialomița, este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.113/2011 privind organizarea şi funcţionarea ANPIS.
AJPIS Ialomița are ca scop administrarea şi gestionarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistenţă socială şi a altor programe privind servicii sociale susţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, realizarea de activităţi de evaluare şi monitorizare a serviciilor sociale, precum şi controlul măsurilor de asistenţă socială privind prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor, realizate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de alte persoane fizice şi juridice.
ACTIVITATEA PRIVIND PLĂŢILE PENTRU ASISTENȚĂ SOCIALĂ: în anul 2018 s-au plătit lunar un număr mediu total de beneficiari de 64.154. La data de 31.12.2018 AJPIS Ialomita avea în evidențele sale un număr de 109 debitori în sumă de 94.284 lei. În cursul anului 2018 au fost constituite un număr de 755 debite în sumă de 527567 lei pentru beneficiari de beneficii sociale, care au fost recuperate astfel:
– debite în valoare de 259176 lei au fost recuperate de AJPIS Ialomița;
– debite în valoare de 132825 lei au fost comunicate la DGFP Ialomița în vederea începerii procedurii de executare silite;
1. Numărul mediu de beneficiari și sumele plătite de AJPIS Ialomița în anul 2018:
BENEFICII/ Număr mediu beneficiari 2018/Execuție bugetară ianuarie- decembrie 2018
Alocația de stat: 52383; execuție bugetară: 63033680
Alocația pentru susținerea familiei: 4404; execuție bugetară: 7968616
Alocația de plasament: 489; execuție bugetară: 4067100
Indemnizația pentru creșterea copiilor: 1.476; execuție bugetară: 27.119.817
Stimulent creștere copil: 1073; execuție bugetară: 8294584
Indemnizație creștere copil OUG 111 art 31 și 32: 37; execuție bugetară: 317.460
Indemnizație lunară concediu în vederea adopției: 3; execuție bugetară: 46.799
Ajutor social: 3536; execuție bugetară: 11.484.254
Indemnizație lunară de hrana pentru persoanele infectate HIV SIDA: 124; execuție bugetară: 727.096
Ajutor încălzire cu gaze naturale și energie electrică: 604; execuție bugetară: 572.704
Ajutoare de urgență: 25; execuție bugetară: 59.000
Ajutoare refugiați: 0; execuție bugetară: 0
Total număr mediu de beneficiari pe anul 2018: 64.154
Total execuție bugetară ianuarie-decembrie 2018: 123.691.110

2. Numărul mediu de beneficiari și sumele plătite de AJPIS Ialomița, prin transferuri, în anul 2018 către primării, a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne, furnizori de servicii sociale pentru subvenții și D.G.A.S.P.C. Ialomița :
TRANSFERURI PENTRU PLATA BENEFICII SOCIALE/Număr mediu beneficiari 2018/Execuție bugetară ianuarie – decembrie 2018
Indemnizație lunară persoane cu handicap: 7584; execuție bugetară: 25.566.036
Buget complementar persoane cu handicap: 9454; execuție bugetară: 13.191.231
Alocație lunară de hrana: 1; execuție bugetară: 5400
Indemnizație însoțitor persoana nevăzătoare: 608; execuție bugetară: 8.373.917
Ajutor încălzire cu lemne: 1475; execuție bugetară: 282.492
Subvenții fundații: 0; execuție bugetară: 0
Total număr mediu beneficiari 2018: 19.122
Total execuție bugetară ianuarie-decembrie 2018: 47.419.076

ACORDAREA DE AJUTOARE DE URGENŢĂ ÎN ANUL 2018: s-au înregistrat 34 cereri ajutoare de urgență; s-au propus 27 ajutoare de urgență, 7 cereri au fost respinse.

În vederea simplificării procedurii de plată a beneficiilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități, plata prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap se face, începând din ianuarie 2019, direct de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială.
Din anul 2007 și până în prezent, sumele destinate prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap au fost asigurate din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, sumele regăsindu-se în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Administrarea sumelor s-a realizat prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București, iar plata efectivă la beneficiar a fost asigurată prin Direcțiile generale de asistență socială organizate în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.
Simplificarea procedurii de plată a prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap prin efectuarea plății, din ianuarie 2019, de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București asigura un parcurs administrativ și financiar eficient pentru sprijinirea persoanelor cu handicap.

Director executiv,
Vlădăreanu Silviu Costel

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.