VIDEO: Sute de sportivi la startul Cupei Municipiului Slobozia la Atletism


O minte sănătoasă se dezvoltă într-un corp sănătos! Este crezul pe care și l-au însușit 500 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani care au participat la cea de-a XI-a ediție a Cupei Municipiului Slobozia la Atletism. De la primele ore ale dimineții, participanții, încurajați de pe margini de părinți au intrat rapid în atmosfera competiției și fiecare s-a ambiționat să obțină un punctaj care să le asigure locuri pe podium. Probele de concurs au fost viteza (de la 50 la 100 de metri), săritura în lungime, rezistenţa (de la 150 la 800 de metri), la care s-a adăugat pentru juniori şi aruncarea greutăţii. Evenimentul a avut ca scop promovarea importanței practicării exercițiilor fizic și menținerea unei stări optime de sănătate, promovarea atletismului în rândul elevilor și crearea motivației durabile în vederea practicării sistematice a exercițiilor fizice.
Secția de atletism din cadrul Clubul Sportiv Municipal a obținut numai în acest an 10 medalii la competițiile interne. Pe terenul de sport de la Stadionul Municipal s-au antrenat sportivi de notorietate din Ialomița, precum Tudorița Chidu, una din cele mai mari atlete ale lumii sau alte nume din Ialomița, importante pe harta sportului mondial.
La final, cei mai buni dintre cei mai buni atleți au fost recompensați de primarul Municipiului Slobozia cu diplome și medalii. De altfel, autoritățile locale au în vedere și construcția unei săli de atletism, dar și asigurarea infrastructurii pentru toate celelalte sporturi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.