VIDEO: Manifestarea culturală ”Rapsozii la ei acasă”, în comuna Gura Ialomiței


Lumea satului românesc are un farmec aparte! Iar oamenii locului păstrează intact cel mai valoros patrimoniu al unei colectivități: folclorul românesc. Manifestarea cultural-artistică ”Rapsozii la ei acasă”, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, s-a desfășurat în acest an în comuna Gura Ialomiței. Manifestarea constituie o întâlnire cu bătrânii satelor ialomițene, pentru ca mesajul lor transmis să constituie o perpetuare a folclorului și o preluare a lui de către cei tineri, pentru a putea duce mai departe valorile inestimabile ale cântecului, portului și dansului romanesc, înscriindu-se în acțiunea de revigorare a tradiției populare.
La eveniment au participat rapsozi din localitățile Făcăeni, Gura Ialomiței, Jilavele, Bordușani, Reviga, Munteni Buzău.
Grupurile vocale de copii din localitatea Gura Ialomiței au demonstrat prin prestațiilor lor ca prin astfel de acțiuni se poate realiza un veritabil dialog între generații.
La finalul evenimentului, publicul a fost încântat de recitalul susţinut de ansamblul folcloric „Doina Bărăganului” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa.
”Veșnicia s-a născut la sat”, spunea Lucian Blaga. Afirmația este mai adevărată ca oricând mai ales că Satul este acea formă de așezare rurală a cărei populație se ocupă cu purtarea peste timp a tradiţiilor româneşti, o oază de linişte şi de … eternitate.

1 Comment

  1. Gheorghe Moraru

    19 noiembrie 2018 at 22:08

    Excepțional și demn de toată lauda! Continuați!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.