Intervenții ale autorităților locale din Slobozia pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de depunerile însemnate de polei

Alertele de vreme severă din perioada 25 ianuarie- 27 ianuarie 2019 au scos pe teren toate echipele de intervenție ale SVSU Slobozia, DADP Slobozia, DAS Slobozia, S.C. Urban S.A. și Poliției Locale Slobozia pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de depunerile însemnate de polei.
În acest interval, au fost înregistrate peste 50 de intervenții la nivel local în colaborare cu echipele ISU, în special pentru degajarea arborilor și crengilor doborâte de depunerile de gheață. Zece arbori prăbușiți sau aflați în pericol de prăbușire au fost tăiați pe b-dul Matei Basarab, zonele Central, Școala Generală Nr.1, ieșirea din oraș spre Țăndărei, Aleea Rondă și șoseaua Amara.

Pentru combaterea poleiului, am refăcut permanent stocurile de material antiderapant, cu care am intervenit pe străzi, trotuare, în curțile școlilor și în jurul acestora. Am utilizat în acest interval de acțiune 70 t nisip, 35 t sare și 3,5 t clorură de calciu. Pe arterele municipiului, am acționat cu 8 utilaje de diferite categorii și un efectiv de 50 de angajați.
De asemenea, am sprijinit Enel Distribuție Dobrogea pentru degajarea crengilor de pe linia de medie tensiune de pe Str. Gării și împreună cu echipa ISU, am acționat pentru degajarea unei crengi ce punea în pericol alimentarea cu energie electrică a locuințelor de pe Str. Răzoare și din Cartierul Pepinieră.
Echipele DADP se află pe teren pentru adunarea restului de crengi căzute și pentru evaluarea arborilor. Prioritare la degajare au fost în weekend crengile aflate la înălțime și arborii înclinați, cu pericol de prăbușire.
Pentru înlăturarea și limitarea fenomenelor vizate de atenționarea meteorologică, Poliția Locală a municipiului Slobozia a fluidizat traficul rutier în șase zone unde angajații DADP și ENEL au întreprins măsuri de toaletare/tăiere a arborilor sau crengilor doborâte de depunerile de gheață.
Au fost identificați proprietarii de autovehicule din zonele de risc, prin verificarea în baza de date, și au fost anunțați în vederea mutării pentru a permite desfășurarea acestor lucrări. Au fost mobilizați agenții economici în vederea curățării zăpezii și a gheții din fața unităților comerciale precum și a țurțurilor de la streșini.
De asemenea, Poliția Locală a instituit filtre la ieșirea din localitate, mai exact pe DN2 C (șoseaua Amara) și DN21 ( Ciulniței) cu ocazia restricționării traficului rutier din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
În această perioadă, au fost luate măsuri preventive de îndrumare a tuturor persoanelor fără domiciliu la Adăpostul din cartierul Bora. 16 persoane fără adăpost au fost cazate de la începutul sezonului rece, 11 persoane fiind cazate la primul cod de vreme rea.
Zilnic, vârstnicii singuri au fost vizitați de către asistenții comunitari, care au ajutat cu administrarea tratamentului și monitorizarea tensiunii arteriale, la cumpărături sau deplasarea la medic.
Menționăm că nu au fost probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă a municipiului, transportul local și ridicarea gunoiului.
Meteorologii ne dau vești bune, cu maxime pozitive la acest început de săptămână.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.